sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Oamenii-s bătuţi de soartă înc-o dată, că se poartă !

   Aflu cu stupoare - nu contează de unde, sursă sigură - că persoanele cu venituri mici din judeţul Hunedoara nu vor mai primi făină şi ulei de la Uniunea Europeană. Motivul ? Nerespectarea obligaţiilor contractuale ale firmei VI EM Corporation EOOD din Bulgaria, firma fiind câştigătoarea licitaţiei pentru furnizarea acestor produse. Vestea este neplăcută din două mari şi late motive: primul, fireşte, e acela că sărmanii pensionari cu venitul mic şi foarte mic iar au fost marginalizaţi, aşa cum ne-au obişnuit şi cum i-a obişnuit autorităţile în ultimii douăzeci de ani, şi al doilea - faptul că licitaţia pentru banii de la U.E. a fost câştigată de o firmă, obscură pentru noi, din străinătate.

joi, 17 ianuarie 2013

Privire asupra învăţământului

   Am spus mai demult că nimic nu poate să mă mai mire pe lumea asta. Şi pentru o vreme, chiar aşa a şi fost. Nu mă mai putea mira mai nimic. Însă constat că la nivel parlamentar există un munte de prostie, de prost-gust şi lipsă de bun-simţ. E cazul unei ordonanţe (deocamdată) dată de ministrul învăţământului în urmă cu puţin timp, şi care se referă la educatori şi învăţători - aceea de-a termina, în termen de şase ani o facultate.    Nu se precizează ce fel de facultate, în ce domeniu - atât, e musai să ai facultate pentru ca să "educi" preşcolarii şi şcolarii. Pentru o mai bună înţelegere a absurdităţii acestei ordonanţe, trebuie precizat că, până acum, pentru a deveni educator (sau educatoare - la grădiniţă, aşa cum eram obişnuiţi şi aşa cum ne-am născut) sau învăţător, era suficient să fii absolvent al unui Institut Pedagogic, posesor al Diplomei de absolvire şi al Certificatului care te califica direct în această meserie prea puţin apreciată şi foarte puţin preţuită.
În ziarul "Hunedoara mea" jurnalistul Mihai Radic ne spune:

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu sau ceea ce n-ar trebui să ne intereseze

     Sergiu Nicolaescu - personalitatea controversată a acestui început de an, pe posturi publice de televiziune care sunt renumite pentru discuţii ce caută adevărul, un fel de investigaţii mediate ale faptelor unor oameni celebri, a plecat dintre noi lăsând, aşa cum ne-a obişnuit în filmele sale, un suspans dureros, un suspans care se va amortiza cu timpul, dar care, în aceste momente, ne dă senzaţia de gol spiritual şi care, pe oamenii care posedă o doză decentă de bun-simţ, îi face să se ruşineze sau, în cel mai rău caz, le dă o stare de inconfort, o stare de proastă dispoziţie. Nu mai este nevoie să prezentăm creaţia omului care a fost Sergiu Nicolaescu. Am făcut-o atunci când vestea morţii sale ne-a surprins, atunci când aceste comentarii televizate încă nu existau, şi nu existau nici declaraţiile publice negative ale unor foşti colegi, ale unor foşti colaboratori, ale criticilor de film puşi pe desfiinţat;

joi, 3 ianuarie 2013

Moartea maestrului Sergiu Nicolaescu

   Începând de astăzi, începutul noului an 2013 este trist. Omul care ne-a adus în case filmul românesc, cel care ne-a învăţat istorie, părintele spiritual al cinematografiei autohtone a plecat dintre noi.


     Ne-a ţinut cu sufletul la gură la filmul "Pistruiatul", şi cu toate criticile care i s-au adus, a fost şi va rămâne veşnic un clasic al celei de-a şaptea arte.


Bătălia cu fumătorii

   Viciu din toate timpurile fumatul şi fumătorii au fost judecaţi şi răsjudecaţi de legiuitorii lumii întotdeauna; De o vreme Comisia Europeană nu ne mai dă pace şi impune reguli noi pentru fumători, din ce în ce mai drastice, cu scopul evident de-a reduce numărul acestora şi de-a minimaliza efectul fumatului pentru fumători dar şi pentru nefumători. De data aceasta măsurile nu se mai referă la locurile de fumat, ci la interzicerea unor categorii de produse şi impunerea unor noi reguli pentru comercializarea ţigaretelor clasice. Mai exact, ţigara electronică va fi pusă sub semnul întrebării dacă nu îndeplineşte anumite condiţii în ceea ce priveşte conţinutul de nicotină - cu toate că reglementarea încă nu are o formă clară şi concisă şi fiind elaborată destul de voalat.


Powered By Blogger