O frumuseţe desăvârşită

   Încă nu mă pot despărţi de amintirile din vremea copilăriei; Crăciunul şi Anul Nou au printre ele un loc aparte. Era altfel în vremurile acelea - anii '74-'75 - şi parcă mă văd abia aşteptând să apară noile serii ale almanahurilor, publicaţii care puneau pecetea pe anul ce se încheia şi-l prefigurau pe cel nou. Din momentul în care prindeam în mână un exemplar nu-l mai lăsam decât atunci când ştiam aproape pe de rost tot ce se afla între coperţile acelea cu miros de tipar proaspăt între file.

Acest număr al Almanahului "Flacăra" l-am citit din  bibliotecă. Păi, fireşte, când a apărut aveam vreo trei ani şi două-trei luni !

   Erau acolo tot felul de ştiri - din istorie, geografie, muzică şi film, erau poezii şi proză scurtă şi, bineînţeles, politice, dar mai ales, mă atrăgeau secţiunile cu glume, anecdote, epigrame şi caricaturi, pe care le parcurgeam "din prima".

O figură de legendă pe-o copertă pe măsură

   Din vremurile acelea ţin minte şi azi - parcă o văd în faţa ochilor, cu toate că almanahul în care apăruse s-a scurs prin artera timpului - este aceea cu doi vânători căţăraţi într-un copac la rădăcina căruia un leu pus pe glume se strâmba la ei, iar unul dintre ei îi spune celuilalt: "- Pentru Dumnezeu, Otto, nu te lăsa provocat!".

   Astăzi încerc zadarnic să văd ceva atât de fantastic cum vedeam atunci, în perioada sfârşitului de an. Nici timpurile nu mai snt la fel, nici ochii aceiaşi. Dar poate peste ani voi fi găsit ceva fantastic şi pentru acum. De fapt, sunt sigur că evoluând dinspre rău spre mai rău, vom avea un termen de comparaţie faţă de care urâţenia din zilele noastre să poată părea o frumuseţe desăvârşită.

Virgil-Liviu Sabău

Orăştie, 23 decembrie 2012