miercuri, 22 mai 2013

De la „Stea” la puşcărie

Gigi Becali

     Isteţ şi nu prea, dar tare-n clanţă de obicei, Gigi Becali a lăsat-o mai moale. Mintea sa sclipitoare s-a dovedit a fi doar o aparenţă; în umbra multiplelor afaceri din fotbal, a afacerilor cu terenuri şi mai ştiu eu din ce domenii, figura omului politic, a personajului corect, băgăreţ şi curajos a pălit şi, până la urmă adevărul a ieşit la iveală. Condamnarea sa o dovedeşte şi nu lasă urme de îndoială.
     La un moment dat, cam pe la începuturile carierei sale de patron al echipei preferate de fotbal – Steaua – mi se părea că Gigi Becali este o apariţie apocaliptică atunci când şi acolo unde era mai multă nevoie. E adevărat că forma sa de exprimare era rudimentară şi că asta ar fi trebuit să dea de gândit, dar făcea un lucru bun, iar actele sale de caritate au fost praful aruncat în ochii naţiunii. La umbra lor, individul îşi vedea liniştit de treburile murdare şi, chiar dacă intrase de câteva ori sub reflectorul legii, dezinvoltura cu care se apăra şi inocenţa afişată nonşalant în faţa camerelor de luat vederi la interviurile televizate, ne-au făcut să-l credem.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (IV): Pe culmile… ştiinţei

Ionuţ Budişteanu

     La o vârstă la care alţii încă se întrec în abilităţile dezvoltate la jocuri pe calculator, Ionuţ Budişteanu, de 19 ani, din Râmnicu-Vâlcea, câştigă concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), la Phoenix, Statele Unite ale Americii – cel mai mare concurs de ştiinţă şi inginerie destinat tineretului din întreaga lume. Este a nu ştiu câta recunoaştere internaţională a inteligenţei româneşti şi parcă văd că nici proiectul câştigător al acestui tânăr nu va fi apreciat şi exploatat de noi, ci tot de americani sau de cine ştie cine.
     Culmea prostului management în materie de invenţii l-a deţinut Walter Hunt, în 1849, cu acul de siguranţă,

Efectul lui „... zic şi eu...”


     În discuţii amicale, pe stradă, la serviciu sau acasă, şi chiar în discursuri publice, ultima perioadă a fost (şi continuă să fie) marcată de o locuţiune: „... zic şi eu...”. Se trânteşte de obicei atunci când te aştepţi mai puţin şi este momentul cel mai nepotrivit, după o părere fără sens, total deplasată de la subiect, după o glumă despre lucruri cu care nu se glumeşte, după o întrerupere a firului vorbei pentru un motiv nejustificat. Interlocutorul care foloseşte „...
Powered By Blogger