 |
| Gigi Becali |
Isteţ şi nu prea, dar tare-n clanţă de obicei, Gigi
Becali a lăsat-o mai moale. Mintea sa sclipitoare s-a dovedit a fi doar o
aparenţă; în umbra multiplelor afaceri din fotbal, a afacerilor cu terenuri şi
mai ştiu eu din ce domenii, figura omului politic, a personajului corect,
băgăreţ şi curajos a pălit şi, până la urmă adevărul a ieşit la iveală.
Condamnarea sa o dovedeşte şi nu lasă urme de îndoială.
La un moment dat, cam pe la începuturile carierei sale de
patron al echipei preferate de fotbal – Steaua – mi se părea că Gigi Becali
este o apariţie apocaliptică atunci când şi acolo unde era mai multă nevoie. E
adevărat că forma sa de exprimare era rudimentară şi că asta ar fi trebuit să
dea de gândit, dar făcea un lucru bun, iar actele sale de caritate au fost
praful aruncat în ochii naţiunii. La umbra lor, individul îşi vedea liniştit de
treburile murdare şi, chiar dacă intrase de câteva ori sub reflectorul legii,
dezinvoltura cu care se apăra şi inocenţa afişată nonşalant în faţa camerelor
de luat vederi la interviurile televizate, ne-au făcut să-l credem.
Şi, inevitabil, asta l-a condus de la stea – Steaua Bucureşti – la puşcăriaş.
Şi, inevitabil, asta l-a condus de la stea – Steaua Bucureşti – la puşcăriaş.
Cei trei ani de condamnare ai lui Gigi Becali ne-au
deschis însă, ochii. Bănuiesc, aşa, ca toată lumea, că instanţa nu a acordat
această sentinţă dintr-un sentiment de răzbunare ci în baza unor probe de
netăgăduit. Doar că naivitatea lumii nu se opreşte aici. E de la sine înţeles
că infracţiunile lui Gigi Becali nu au început acum, când a fost prins. Cel mai
probabil că nici primul milion de lei din averea sa nu a fost câştigat cinstit
şi, mai mult ca sigur că nici următoarele.
Mă întreb dacă în staful politic românesc mai sunt alţii
ca el şi mi-e teamă să-mi răspund. Mi-e teamă că aproape, dacă nu chiar toţi,
au mari pete pe conştiinţe. Iluziile poporului român se destramă pe măsură ce
aceste pete ies la iveală, şi aş vrea să cred că nu e decât o problemă de timp să
se întâmple. O problemă de timp, însă timpul face să existe „prea târziu”…
Virgil-Liviu Sabău
Orăştie, la 20 mai
2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu