„Mieluşelul blând” – imaginea sub care se ascundea Victor Ponta în campania electorală – în încercarea de-a ne convinge că merită scaunul cel mai înalt din stat, ne pisa la cap cu fel de fel de principii democratice în virtutea cărora, zicea el, ne va putea pune România pe picioare. E drept că pe atunci discursurile sale aveau un sunet cristalin ca apa de izvor şi că, măcar teoretic, mai îndulceau întrucâtva efectele dăunătoare ale crizei amplificată de măsurile de austeritate ale celui ce ocupa locul visat; şi tot dreptate aveau românii, acolo, în cabinele de votare, ridicând cu neîncredere pentru ultima oară sprânceana înainte de-a-şi încredinţa soarta – politic, social şi cum o mai fi fost – unuia dintre candidaţii la ciolan.
Să fi fost rezultatul alegerilor doar o urmare directă a înţeleptei vorbe strămoşeşti „mai bine îl lăsăm pe ăsta, că măcar îl cunoaştem şi ştim să ne ferim de el” ? Se poate, mai ales că personajul amintit mai sus, abia ajuns la oarece putere, îşi dă arama pe faţă, asemeniea semenilor căţeluşi aşezaţi cuminţi prin băncile parlamentului. Ideea sa de salvare a României stă, nici mai mult, nici mai puţin, în „a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni”. Va să zică de-aia merge totul prost în ţara noastră, pentru că nu se confiscă maşinile provenite din infracţiuni, şi asta-l doare pe dânsul, să prevadă modificarea asta direct în Constituţie.
