E bine să ştim că se poate şi aşa (IX): La orizont reforma administraţiei publice

E bine să ştim că se poate şi aşa (IX)

     Potrivit informațiilor oferite de ZiuaVeche.ro, premierul Victor Ponta a ridicat la bară necesitatea unei reforme serioase în administrația publică în ceea ce privește salarizarea. Prin reforma la care se referea premierul se vor modifica salariile bugetarilor, iar la stabilirea plafoanelor de încadrare se vor avea în vedere alte criterii decât cele valabile în prezent.

     „Eu mi-am dorit să dau speranţe celor care muncesc bine şi care sunt plătiți prost, sau care nu pot să fie răsplătiţi, promovaţi. În acelaşi timp, cu siguranţă, am dat şi fiori celor care stau bine mersi în funcţii de foarte mulţi ani şi nu poţi nici să-i dai afară, nici să le tai salariul, că te dau în judecată şi câştigă. Eu simt nevoia ca în 2013, cu sprijinul politic pe care îl are USL – dar nu doar cu USL, ci şi cu alte partide din Parlament – cu această stabilitate politică şi economică pe care o avem, să facem o reformă serioasă a administraţiei publice, o reformă pe care nu a mai făcut-o un guvern înainte din diverse motive – nu le mai deschidem acum – în aşa fel încât fiecare instituţie, fie că vorbim de primărie, vorbim de un minister, de o autoritate, să pună alte criterii în momentul în care are bugetul de cheltuieli de personal, că acum îl primeşte pe nişte criterii stabilite de foarte mult [timp] (n.a.), câţi oameni, fiecare câţi bani poate să primească.

     Eu cred că putem să facem o schimbare radicală şi să dăm mult mai multă flexibilitate şi, dacă vreţi, criterii manageriale, la momentul la care primeşti bugetul de cheltuieli de personal, să poţi să dai un salariu mai mic celui care nu munceşte destul sau eventual chiar să îl concediezi,

Unde stă democraţia lui Ponta

     „Mieluşelul blând” – imaginea sub care se ascundea Victor Ponta în campania electorală – în încercarea de-a ne convinge că merită scaunul cel mai înalt din stat, ne pisa la cap cu fel de fel de principii democratice în virtutea cărora, zicea el, ne va putea pune România pe picioare. E drept că pe atunci discursurile sale aveau un sunet cristalin ca apa de izvor şi că, măcar teoretic, mai îndulceau întrucâtva efectele dăunătoare ale crizei amplificată de măsurile de austeritate ale celui ce ocupa locul visat; şi tot dreptate aveau românii, acolo, în cabinele de votare, ridicând cu neîncredere pentru ultima oară sprânceana înainte de-a-şi încredinţa soarta – politic, social şi cum o mai fi fost – unuia dintre candidaţii la ciolan.

     Să fi fost rezultatul alegerilor doar o urmare directă a înţeleptei vorbe strămoşeşti „mai bine îl lăsăm pe ăsta, că măcar îl cunoaştem şi ştim să ne ferim de el” ? Se poate, mai ales că personajul amintit mai sus, abia ajuns la oarece putere, îşi dă arama pe faţă, asemeniea semenilor căţeluşi aşezaţi cuminţi prin băncile parlamentului. Ideea sa de salvare a României stă, nici mai mult, nici mai puţin, în „a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni”. Va să zică de-aia merge totul prost în ţara noastră, pentru că nu se confiscă maşinile provenite din infracţiuni, şi asta-l doare pe dânsul, să prevadă modificarea asta direct în Constituţie.