Se afișează postările cu eticheta e bine să ştim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta e bine să ştim. Afișați toate postările

duminică, 11 august 2013

E bine să ştim că se poate şi aşa (IX): La orizont reforma administraţiei publice


E bine să ştim că se poate şi aşa (IX)

     Potrivit informațiilor oferite de ZiuaVeche.ro, premierul Victor Ponta a ridicat la bară necesitatea unei reforme serioase în administrația publică în ceea ce privește salarizarea. Prin reforma la care se referea premierul se vor modifica salariile bugetarilor, iar la stabilirea plafoanelor de încadrare se vor avea în vedere alte criterii decât cele valabile în prezent.
     „Eu mi-am dorit să dau speranţe celor care muncesc bine şi care sunt plătiți prost, sau care nu pot să fie răsplătiţi, promovaţi. În acelaşi timp, cu siguranţă, am dat şi fiori celor care stau bine mersi în funcţii de foarte mulţi ani şi nu poţi nici să-i dai afară, nici să le tai salariul, că te dau în judecată şi câştigă. Eu simt nevoia ca în 2013, cu sprijinul politic pe care îl are USL – dar nu doar cu USL, ci şi cu alte partide din Parlament – cu această stabilitate politică şi economică pe care o avem, să facem o reformă serioasă a administraţiei publice, o reformă pe care nu a mai făcut-o un guvern înainte din diverse motive – nu le mai deschidem acum – în aşa fel încât fiecare instituţie, fie că vorbim de primărie, vorbim de un minister, de o autoritate, să pună alte criterii în momentul în care are bugetul de cheltuieli de personal, că acum îl primeşte pe nişte criterii stabilite de foarte mult [timp] (n.a.), câţi oameni, fiecare câţi bani poate să primească.
     Eu cred că putem să facem o schimbare radicală şi să dăm mult mai multă flexibilitate şi, dacă vreţi, criterii manageriale, la momentul la care primeşti bugetul de cheltuieli de personal, să poţi să dai un salariu mai mic celui care nu munceşte destul sau eventual chiar să îl concediezi,

miercuri, 19 iunie 2013

Să mai vorbim şi de bine

Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

Să mai vorbim şi de bine

 La câte se întâmplă în ţară nu ne-am putea aştepta la nimic bun. Chiar dacă nu se referă la un viitor apropiat, Ministerul Educaţiei ne rezervă ceva mai plăcut pentru anul 2015. Este vorba despre un protocol de colaborare încheiat cu Ministerul pentru Societatea Informaţională şi cu Intel Corporation, protocol ce prevede ca fiecare elev şi fiecare profesor să dispună, în instituţia de învăţământ, de propriul său calculator. Programul ce urmează a fi implementat până în 2015, Învăţământ 1:1 (un copil – un calculator, un profesor – un calculator) presupune identificarea căilor prin care se poate ajunge la acest nivel în şcolile româneşti, iar Intel se angajează să ofere sprijin de specialitate Guvernului pentru îndeplinirea sa.

Virgil-Liviu Sabău - E bine să ştim că se poate şi aşa (VIII) - Din culisele Facebook-ului

Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)
E bine să ştim că se poate şi aşa… (VIII)

Din culisele Facebook-ului

      Prin prisma noului – noutăţii, la noi, în România se văd doar greutăţile întâmpinate în a porni o afacere pe cont propriu, mai ales într-un domeniu aflat în stadiul de pionierat. Ideea unei afaceri este privită diferit aici faţă de Europa şi faţă de celălalt continent, cel nord-american. În timp ce unii privesc totul de la înălţimea primului teanc de bani câştigat, alţii fac proiecte financiare pentru un viitor concret, bine sintetizate pe unul, doi sau trei ani,

joi, 13 iunie 2013

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VII): Medicii, în general

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VII)

de Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

Medicii, în general

     Medicii au fost priviţi dintotdeauna cu suspiciune atunci când, din varii motive, au eşuat în obținerea unor rezultate bune. Aşa zicem noi, nespecialiştii, când cineva autorizat într-un domeniu, nu ajunge la ceea ce ne aşteptam de la el: „Nu ştie nimic !”. E prea mult spus, dar nimeni nu se gândeşte la asta, mai ales dacă este vorba despre un medic ce nu reuşeşte să salveze viaţa cuiva, şi are simţul raţiunii îndurerat de pierderea suferită.
     Există, de asemenea, cazuri în care pacienţii „se tratează” singuri, fără a mai apela la medicul de familie. Pe de o parte noile proceduri favorizează astfel de practici, pe de altă parte ignoranţa celor care n-au avut parte de prea multă şcoală minimizează, în gândirea lor, riscurile la care se expun. E

miercuri, 5 iunie 2013

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VI): Ameninţări globale

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VI)
de Virgil-Liviu Sabău

Ameninţări globale

     La nivel planetar există o mulţime de motive bine întemeiate de îngrijorare pentru viitorul planetei-mamă – Terra. Aceasta este influenţată definitiv de evoluţia şi dezvoltarea societăţii din care facem parte şi noi. O conduită iresponsabilă poate avea efecte negative începând cu viitorul imediat sau abia după o perioadă de câteva secole dar, în mod sigur, planeta noastră va avea de suferit. Luată separat, fiecare entitate umană împreună cu comportamentul său are o valoare neglijabilă în raport cu populaţia Pământului, însă tendinţele de asociere bazată pe diverse criterii induce creşterea îngrijorătoare a temerilor că generaţiile ce ne vor urma la distanţă, ne vor acuza de distrugerea mediului şi de degradarea condiţiilor lor de viaţă.
Studiile şi sondajele realizate de-a lungul timpului demonstrează că, în general, oamenii nu sunt preocupaţi de viitorul planetei. Crizele economice şi nivelul cultural relativ scăzut sunt principalele cauze ale acestei realităţi şi valabile nu numai în România. Grija zilei de mâine, în condiţiile nesiguranţei financiare şi materiale care ne bântuie gândul zi şi noapte, este mai importantă decât orice altceva. Iar cultura n-a avut perioade de dezvoltare decât în contextul

miercuri, 22 mai 2013

E bine să ştim că se poate şi aşa… (IV): Pe culmile… ştiinţei

Ionuţ Budişteanu

     La o vârstă la care alţii încă se întrec în abilităţile dezvoltate la jocuri pe calculator, Ionuţ Budişteanu, de 19 ani, din Râmnicu-Vâlcea, câştigă concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), la Phoenix, Statele Unite ale Americii – cel mai mare concurs de ştiinţă şi inginerie destinat tineretului din întreaga lume. Este a nu ştiu câta recunoaştere internaţională a inteligenţei româneşti şi parcă văd că nici proiectul câştigător al acestui tânăr nu va fi apreciat şi exploatat de noi, ci tot de americani sau de cine ştie cine.
     Culmea prostului management în materie de invenţii l-a deţinut Walter Hunt, în 1849, cu acul de siguranţă,
Powered By Blogger