Schimbarea culorii de corectare a lucrărilor

Bestia care strică rădăcinile învăţământului românesc

   În ultimii ani am asistat neputincioşi la distrugerea voită a învăţământului nostru. Acum aflăm cu stupoare că d-aia avem rezultate proaste şi foarte proaste la lucrări de control, teze şi bacalaureat, că elevi se sperie de culoarea roşie. Nu pot să zic decât că "idiotul" (cel ce-a avut ideea asta strălucită) se poate să fi fost taur şi că, elev fiind, s-a simţit vizibil deranjat de culoarea roşie a corecturilor din lucrările scrise pe care le-a dat.

   Nu există o explicaţie mai plauzibilă pentru această hotărâre stupidă decât că indivizii de elevi au devenit deosebit de sensibili la culoarea roşie a pixului dim mâna profesorului, ceea ce-i duce, inevitabil, la blocarea minţii şi ruginirea memoriei,

Alegeri, alegeri…

În loc de mire vedem CLASA POLITICĂ şi în locul miresei însuşi POPORUL.

Ca la fiecare alegeri, ne pomenim mereu în aceeaşi situaţie: nu ştim cu cine să mergem, cui să-i acordăm încrederea, toţi candidaţii par nişte mieluşei, drăgălaşi şi cuminţi, ne încântă cu promisiunile lor, şi avem momente în care ne lăsăm duşi de vrăjile discursurilor ca de valurile mării pe litoral. Apar dileme, puncte de vedere, facem scenarii frumoase sau, dimpotrivă, de coşmar, discutăm în contradictoriu până la ceartă şi scandal şi, când să ajungem la un rezultat acceptabil, vine altcineva cu un nou argument “tare” şi ne dă iar peste cap. Fiecare ar vrea să împace şi capra şi varza, adică să voteze cu acela care care corespunde cel mai mult cu imaginea politicianului ideal, politician care, evident, nu există.

Aşa a fost şi la alegerile trecute, aşa a fost şi la alegerile dinaintea lor şi cred că aşa a fost dintotdeauna. Mai frecvent am mers pe ideea că, dacă alegem pe un altul – ăsta va veni flămând şi fură şi ce-a mai rămas moştenire de la predecesorii săi – mai bine să-l lăsăm încă un mandat tot pe actualul ! Din experienţa acumulată de elector de-a lungul timpului această judecată s-a dovedit a fi eronată.
Păi chiar e dificil dacă stai să te gândeşti că electoratul nu are cum şi nici de unde să-i cunoască pe candidaţi; În acceptul poporului candidaţii sunt persoanele împinse în faţă de formaţiunile politice. Candidaţii independenţi, de obicei sunt oameni hotărâţi, gata să facă sacrificii, oameni de afaceri prosperi (…), inteligenţi, credibili, titraţi, etc. Asta până să ajungă acolo, sus, la căldurică. Odată ce se văd în poziţii strategice şi conştientizează cât de mult ar putea câştiga pe lângă indemnizaţiile aferente, nu rezistă tentaţiilor. Cedează, aşa cum cedează copiii când văd dulciuri.
Şi-atunci, ce e de făcut ? Cum ar trebui să procedăm pentru a găsi persoana potrivită pentru a ne reprezenta în cel mai înalt for al ţării ?
Mai mult ca niciodată înclin să cred că politica nu este altceva decât un joc de loz în plic, o tombolă în care nu contează criteriile pe care te bazezi, ci hazardul. Alegerile şi căsătoria se aseamănă între ele şi, amîndouă cu loteria. Ai noroc, ai câştigat. N-ai noroc, mai încerci. Sau ca la promoţii.