sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Oamenii-s bătuţi de soartă înc-o dată, că se poartă !

   Aflu cu stupoare - nu contează de unde, sursă sigură - că persoanele cu venituri mici din judeţul Hunedoara nu vor mai primi făină şi ulei de la Uniunea Europeană. Motivul ? Nerespectarea obligaţiilor contractuale ale firmei VI EM Corporation EOOD din Bulgaria, firma fiind câştigătoarea licitaţiei pentru furnizarea acestor produse. Vestea este neplăcută din două mari şi late motive: primul, fireşte, e acela că sărmanii pensionari cu venitul mic şi foarte mic iar au fost marginalizaţi, aşa cum ne-au obişnuit şi cum i-a obişnuit autorităţile în ultimii douăzeci de ani, şi al doilea - faptul că licitaţia pentru banii de la U.E. a fost câştigată de o firmă, obscură pentru noi, din străinătate.


   Nu ştiu cum se întâmplă dar parcă un blestem al naşterii stă deasupra celor mai oropsiţi oameni. La alegeri li se promit marea cu sarea, pe urmă totul se uită şi, ca în cel mai înfiorător coşmar, sunt, pe drept cuvânt, bătuţi de soartă, consideraţi ultima roată la căruţă - roata aceea stricată, nefolositoare, o povară în plus.
   Desigur, blestemul despre care vorbeam mai sus este doar o sintagmă; aceşti oameni sunt ghinionişti mereu dintr-o cauză binecunoscută celor de la putere şi chiar lor, pensionarilor. Cauza se defineşte prin ignoranţă, neatenţie, proastă organizare, decizii luate în grabă şi bazate pe informaţii incomplete sau false, prin lipsă de interes faţă de anumite categorii sociale, sau, altfel spus, prin lipsă de profesionalism.
   Ajungem la cea de-a doua problemă: firma câştigătoare a licitaţiei pentru furnizarea produselor este din Bulgaria. Nu ştiu cum, dar iarăşi banii oferiţi de Uniunea Europeană, în loc să rămână la noi în ţară, ne zboară din palme de parcă ar fi fulgi de păpădie. Ei, parcă noi n-am şti cum se desfăşoară licitaţiile astea ! O şpagă mică la ăla, una mai consistentă la celălalt, iar pentru "gradu'" rezervăm o mită de toată frumuseţea ca să câştigăm, ce naiba, doar n-o fi să rămână cele două "investiţii" anterioare neprotejate şi fără finalizare ! Nu-i glumă, astfel de lucruri se întâmplă în realitate dar, cu toate că de nenumărate ori au fost descoperite, uite că de data asta n-a fost nimeni interesat să cerceteze adevărul şi să dea vinovaţii pe mâna "neiertătoare" a legii, asta probabil pentru că miza luptei e una atât de neînsemnată încât nu merită efortul.
   "C'est la vie" spun americanii în acest caz, "asta-i viaţa" ! O fi, îndrăznesc să comentez, dar cred că ăştia se refereau la o presupusă viaţă de câine vagabond ! Şi nu întâmplător am precizat modelul de câine pentru că pe lume există câini care trăiesc cu mult mai bine decât pensionarii aceştia.

Inspiraţie de pamfletar

Virgil-Liviu Sabău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Powered By Blogger