E bine să ştim că se poate şi aşa… (II)

Târgovişte, statuia lui Mihai Viteazul

   Toată lumea, cred, a văzut, măcar o dată-n viaţă, un film american sau italian despre supremaţia bandelor mafiote asupra unui teritoriu. Lupta dintre gangsterii rivali se duce, în film, din mai multe puncte de vedere: politic, violent, pe stradă dar, întotdeauna, există şi o luptă psihologică, un război de catifea, în care cel ce cedează primul nu este învingător, ci învins, adică ucis. Cuvântul „ucis” nu înseamnă aici ceea ce înţelegem noi prin moarte fizică, înseamnă mai degrabă „terminat” în cariera sa, compromis, fără viitor.

   Având în vedere cele spuse mai sus, altfel vedem lupta dintre justiţie şi răufăcători pentru că, de obicei, justiţia nu câştigă fiindcă este puternică, ci fiindcă răufăcătorul prins şi pedepsit, a fost mai slab decât un alt răufăcător care l-a învins şi, confecţionându-i intenţionat un flagrant, l-a pedepsit. În astfel de cazuri morala este că meritul nu aparţine întotdeauna învingătorului.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (I)

   Cu toate asigurările vehiculate în ultimul timp pe la televiziuni cum că România se află pe drumul cel bun în materie de economie, rămân în continuare sceptic. În primul rând pentru că, asemenea majorităţii românilor, mi-am pierdut încrederea în şeful statului astfel încât dacă, prin absurd vorbind, ar apărea într-o bună zi pe un post de televiziune şi ar spune că unu şi cu unu fac doi, l-aş bănui de înşelătorie. În al doilea rând pentru că aici, în Orăştie, chiar dacă jumătate de ţară ar merge bine, noi tot am merge dinspre rău spre mai rău (legile lui Murphy).