Bac-ul de altădată

Bac-ul de altădată

de Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

     Zilele acestea se desfăşoară probele examenului de bacalaureat. Pentru majoritatea celor mulţi, bac-ul înseamnă stres. Pentru minoritatea celor puţini, este o confirmare a faptului că n-au mers degeaba la şcoală. Emoţiile încreţesc frunţile elevilor care „nu ştiu tot”, iar cei ce, dimpotrivă, au învăţat, zâmbesc întrebându-se, ce subiecte ar putea cădea şi să nu le ştie. Aşa a fost încă de pe vremea când bacalaureatului îi spunea examen de maturitate.

În zilele noastre stăm foarte prost la capitolul „maturitate”. Cu toată „inteligenţa” manifestată de actualii elevi în copilărie, rezultatele ultimilor ani sunt cu mult sub nivelul aşteptărilor. Acesta este adevărul, nu ne mai putem ascunde după degetul mic şi să susţinem contrariul. Copiii aceia isteţi şi sclipitori, care ne făceau să ne mirăm de cât de extraordinari sunt ei, au ajuns să le fie teamă de bacalaureat. Unde a dispărut farmecul lor din copilărie, unde le sunt minţile scânteietoare ?

     La slaba lor pregătire nu e de vină numai şcoala, sistemul de învăţământ. Factorul „familie”, factorul „anturaj” şi, nu mai puţin important, factorul „libertate” îşi spun cuvântul în tot acest mecanism de educaţie. „Cei şapte ani de acasă”, despre care s-a lansat zvonul că vor deveni „cei cinci ani de-acasă”, sunt la baza dezastrului ce ne guvernează. Şi sunt cel puţin douăzeci de ani de când se merge pe acest principiu ineficient.

Graţie „capitalismului” avem acum infractori de la vârsta fragedă a copilăriei. Copiii care îi şantajează pe copiii mai mici sau mai slabi, fără o atentă supraveghere şi îndrumare din partea dascălilor, vor deveni infractori mai repede decât omologii lor din generaţiile mai vechi. Pe atunci nici nu se putea discuta despre măsurile care trebuie luate împotriva infractorilor. De aceea oamenii se temeau de legi – de teamă le respectau, dacă nu din bun-simţ – pe când acum…

     … pentru siguranţa elevilor care dau testul de bacalaureat, se asigură protecţie prin Poliţia Locală. Să nu cumva să vină „infractorii” să le şoptească soluţia problemei (de parcă ei ar şti…) şi să se fure, Doamne fereşte, bac-ul !!! Păi nu asta e problema, da’ trebuie să-şi justifice şi ei salariul… La fiece local de învăţământ era câte-o maşină parcată în faţă, de credeai că-i sediu ONU !

     Să fim serioşi… nu era cazul… Pretexte se găsesc pe toate drumurile, dar justificări nu prea ! Cine şi de ce să se „dea” la cei înscrişi la bacalaureat ?!!? E absurd.

Bacalaureatul este o problemă naţională. Faptul că nu se învaţă, la fel. Numărul elevilor înscrişi la bac nu justifică nici măcar jumătate din cheltuiala guvernului pentru a pregăti generaţia întreagă ! De aceea  trebuie să se pună accent pe motivarea elevilor pentru studiu. Eventual, ca la copii: înveţi asta, primeşti aia ! La asta mă refeream atunci când pomeneam de factorul „familie”. Pentru că în momentul de faţă, indiferent de rezultatele şcolare, copiilor li se oferă totul: de la calculatoare, la tablete, laptopuri, inele şi brăţări de aur. Chiar au nevoie să li se îndeplinească orice pretenţie (ca să nu spun „fiţă”) fără să dea şi ei ceva în schimb ? Înseamnă că a dispărut de tot simţul meritului.

     Oricum ar fi să ne gândim, cum am zis mai sus, stăm prost. Deocamdată. Că dacă ne gândim la viitor, stăm FOARTE PROST.

Orăştie, la 11 iunie 2013