Cei şapte ani de-acasă

     Peste tot auzi sintagma „Copiii de azi sunt mai deştepţi decât am fost noi odată !”. E doar o constatare rezultată dintr-o analiză superficială a copiilor mici, dar a fost luată în calcul atunci când Ministerul Educaţiei a lansat ideea de-a începe învăţământul de la vârsta de cinci ani.

     Diferenţa dintre generaţii se face, în primul rând, de „jucăriile” cu care îşi umplu copiii timpul. Acum, în loc de jucăriile clasice, copiii cer în mod firesc telefonul, tableta, laptopul sau calculatorul pentru joacă. Din comoditate, părinţii satisfac această cerere,

ba chiar sunt mândri atunci când, întâmplător, copilul deblochează tastatura telefonului mobil, nimerește o combinație de taste potrivită sau câștigă un stagiu al unui joc pe calculator, având în vedere că progenitura nu are mai mult de trei sau patru ani şi că încă nu a învățat literele, deci încă nu știe să scrie sau să citească.

     Poate – chiar sigur ! – copiii din toate timpurile s-ar comporta la fel în aceleași condiții; nu sunt mai „deştepţi” sau mai „ proști” – evaluând prin aceste adjective inteligența lor, cu toate că aprecierile acestea nu au nici o legătură cu realitatea. Oricum, coeficientul de inteligență  IQ-ul, este într-o anumită măsură subiectiv, motiv pentru care nu e considerat oficial criteriu de evaluare al copiilor, angajaţilor, politicienilor etc. şi asta se întâmplă, probabil, din cauze obiective.

     Copilăria este perioada cea mai frumoasă din existenţa omului. A introduce învăţământul obligatoriu de la vârsta de cinci ani înseamnă a scurta copilului copilăria. Înseamnă a-i pune pe umeri responsabilităţi. A-i forţa creşterea înainte ca el să fie dezvoltat suficient, fizic şi psihic, pentru a înţelege ce i se cere.

     Desigur, evoluţia dezvoltării copiilor este diferită, în funcţie de mediul social, de temperamentul şi de personalitatea sa. Dar toţi copiii sunt „mici genii” pentru că descoperă lumea, o contactează, interacţionează cu ea şi, pentru adult, mereu procesul acesta va fi surprinzător.

     Sunt de părere că este bine să i se acorde copilului şansa de-a creşte natural, fără să i se artificializeze cunoaşterea mai mult decât este necesar. Cei „şapte ani de-acasă” trebuie să rămână „şapte” şi nu „cinci”.      Părerea evoluţiei inteligenţei e doar o impresie subiectivă şi sper că nu se va materializa. Încă nu.

Orăştie, la 29 mai 2013