Furt de epoleţi cu copiuţa la-ndemână

„Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”

(Petru Rareş)

Frontispiciul ziarului partidului România Mare

Pricini pentru Sfatul Bătrânilor

     Mi-e greu să înţeleg tupeul lipsit de graniţe cu care unii semeni ai noştri încearcă – şi, uneori reuşesc – să obţină ceva ce nu este al lor. În politică, acolo unde minciuna intră în legalitate şi, zic unii (alţii fac dovadă), totul este permis, se vede treaba că primează, ca şi calitate prioritară, ba chiar etalon, exact tupeul despre care

vorbeam înainte. Muntele de exemple pe care le ştiţi şi care, la momentele respective v-au stârnit mirarea, ar trebui reluat într-o judecată şi condamnat fiecare infractor pe cap de acuzare, numai că pentru asta ar trebui – pentru a câta oară ? – modificată Constituţia şi introdusă pedeapsa capitală ca minimum de sentinţă în astfel de infracţiuni. Da, tupeul însoţit de neobrăzare, de nesimţire, de viclenie constituie una din formele de existenţă neconsfinţite în actualele legi, ale infracţiunilor de drept comun. Am fost şi rămân adeptul măsurilor drastice, bătute în cui, pentru că numai aşa se pot obţine rezultate vizibile. Aşa cum pentru pedofili şi violatori, pedeapsa minimă ar trebui să fie castrarea, aşa ar trebui să fie şi pentru tentativa de înşelătorie, de furt, de crimă, drept minimum de pedeapsă – pedeapsa capitală. Măcar un timp, cât să intre frica în infractori.

Vadim Tudor şi Partidul

     După cum se ştie, Partidul România Mare este „copilul de suflet” al lui Corneliu Vadim Tudor, în organizaţia aceasta, bună sau rea, se află o parte bună din viaţa omului Vadim, şi gruparea politică îi oglindesc omului speranţe şi temeri, principii şi delăsări, realizări şi eşecuri, victorii şi înfrângeri, adevăruri şi minciuni. Într-un cuvânt, PRM-ul fără Vadim Tudor ar fi gol, fad, un corp fără strălucire, un non-sens până la urmă.

     Şi totuşi… o conspiraţie venită brusc, din cine ştie ce colţ politic întunecat a lansat hotărârea de a-l îndepărta pe fondator de la conducerea a ceea ce a creat. Nu m-am grăbit să trag concluzii de moment, poate juste, poate greşite dar, oricum, lipsite de obiectivitate. Timpul sedimentează şi consolidează impresiile, le conferă adevăr sau fals. Nu sunt un fan al partidului lui Vadim Tudor şi nici al său personal, dar respect omul şi valoarea sa ca poet, respect faptul că a reuşit să-şi păstreze convingerile atâta timp în mediul politic pe care-l frecventa, mediu infestat de ipocrizie şi cameleonism. Pe Vadim l-am simpatizat în anumite momente, aşa cum i-am simpatizat şi pe Radu Mazăre, pe Corneliu Coposu, pe Adrian Păunescu, pe Victor Ponta şi Crin Antonescu, şi chiar pe Traian Băsescu. Vreau să spun că orice om poartă în sine câte ceva pentru care poate fi apreciat, ceva bun, ceva pozitiv, oricât de negative şi de puternice ar fi calităţile lui care, să zicem, îi aduc mai puţină onoare. Îndepărtarea lui Vadim Tudor din partidul fondat de el însuşi, din partidul a cărui marcă este înregistrată pe numele lui, mi se pare o faptă numai bună de condamnat, ca o revoltă a piraţilor mărunţi şi nesemnificativi, pe o corabie-pirat, împotriva căpitanului, şi el pirat, dar care are capacitatea de a-i organiza şi conduce. Este pur şi simplu revoltător.

Scenariu la indigo

     Şi nu e greu să bănuim motivul acestei revolte, acestei lovituri. Aşa cum spuneam, mici şi nesemnificativi, presupuşii preşedinţi de filiale, sătui să trăiască în umbra personalităţii copleşitoare a lui Vadim, şterşi de strălucirea şi entuziasmul celui ce i-a adunat ca pe nişte puişori de găină, sub aripile sale ocrotitoare, şi nemulţumiţi de supravegherea aspră a şefului, s-au hotărât să-l ucidă în sens figurativ. Oare unde am mai auzit scenariul acesta ? La scară redusă, o revoluţie aplicată unui partid, nu unei Românii. Acelaşi tupeu, nu de cioban mioritic, ci de căzătură naţională, s-a folosit în 1989 şi se foloseşte acum, împotriva preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, şi nu pentru binele, ci spre deturnarea obiectivelor proclamate în platforma de căpătâi şi având, ca unic efect inevitabil şi ireversibil, destrămarea Partidului România Mare.

Bonus de eveniment

     Având la-ndemână evantaiul de fiţuici cu lecţia Revoluţiei din ’89, conspiratorii din interiorul partidului şi-au dat bacalaureatul de laşitate, în preajma bacalaureatului şcolar, nu de alta, dar să aibă absolvenţii exemple de reuşită şi surse de inspiraţie într-o pregătire susţinută în vederea maturizării şi formării de caractere. O să-mi spuneţi că elevii în cauză, la vârsta lor, au deja înrădăcinată temelia a ceea ce vor deveni mai târziu. E adevărat, dar crusta, învelişul apărător, la 18 ani e încă maleabil, neuscat, neîntărit. Şi contează…