De la „Stea” la puşcărie

Gigi Becali

     Isteţ şi nu prea, dar tare-n clanţă de obicei, Gigi Becali a lăsat-o mai moale. Mintea sa sclipitoare s-a dovedit a fi doar o aparenţă; în umbra multiplelor afaceri din fotbal, a afacerilor cu terenuri şi mai ştiu eu din ce domenii, figura omului politic, a personajului corect, băgăreţ şi curajos a pălit şi, până la urmă adevărul a ieşit la iveală. Condamnarea sa o dovedeşte şi nu lasă urme de îndoială.

     La un moment dat, cam pe la începuturile carierei sale de patron al echipei preferate de fotbal – Steaua – mi se părea că Gigi Becali este o apariţie apocaliptică atunci când şi acolo unde era mai multă nevoie. E adevărat că forma sa de exprimare era rudimentară şi că asta ar fi trebuit să dea de gândit, dar făcea un lucru bun, iar actele sale de caritate au fost praful aruncat în ochii naţiunii. La umbra lor, individul îşi vedea liniştit de treburile murdare şi, chiar dacă intrase de câteva ori sub reflectorul legii, dezinvoltura cu care se apăra şi inocenţa afişată nonşalant în faţa camerelor de luat vederi la interviurile televizate, ne-au făcut să-l credem.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (IV): Pe culmile… ştiinţei

Ionuţ Budişteanu

     La o vârstă la care alţii încă se întrec în abilităţile dezvoltate la jocuri pe calculator, Ionuţ Budişteanu, de 19 ani, din Râmnicu-Vâlcea, câştigă concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), la Phoenix, Statele Unite ale Americii – cel mai mare concurs de ştiinţă şi inginerie destinat tineretului din întreaga lume. Este a nu ştiu câta recunoaştere internaţională a inteligenţei româneşti şi parcă văd că nici proiectul câştigător al acestui tânăr nu va fi apreciat şi exploatat de noi, ci tot de americani sau de cine ştie cine.

     Culmea prostului management în materie de invenţii l-a deţinut Walter Hunt, în 1849, cu acul de siguranţă,

Efectul lui „... zic şi eu...”

     În discuţii amicale, pe stradă, la serviciu sau acasă, şi chiar în discursuri publice, ultima perioadă a fost (şi continuă să fie) marcată de o locuţiune: „... zic şi eu...”. Se trânteşte de obicei atunci când te aştepţi mai puţin şi este momentul cel mai nepotrivit, după o părere fără sens, total deplasată de la subiect, după o glumă despre lucruri cu care nu se glumeşte, după o întrerupere a firului vorbei pentru un motiv nejustificat. Interlocutorul care foloseşte „...

Le-au murit lăudătorii

Compania „Green Waste Management” Orăştie

     În glumă sau nu, pamfletizând sau vorbind serios despre activităţile Primăriei Municipiului Orăştie, în paginile acestui ziar s-au regăsit multe dintre părerile orăştienilor referitoare la acest subiect „fierbinte”. Suntem nevoiţi astăzi să reluăm spusele acestora pentru că unele dintre activităţile instituţiei lasă prea mult de dorit.

     Aşa cum se ştie, atragerea investitorilor, străini sau conaţionali, ar trebui să intre în capul listei de priorităţi a Primăriei Orăştie. Cei câţiva investitori care au răspuns cererilor locale sunt departe însă de a acoperi minimum necesarul local al pieţei muncii. Printre investitori de numără şi „Green Waste Management”, companie „specializată în sortarea şi reciclarea deşeurilor nepericuloase, atât domestice, cât şi comerciale” (descriere preluată de pe pagina

E bine să ştim că se poate şi aşa (III)

     Aflu că turismul românesc e în dezvoltare. Asta e bine, deşi astăzi trebuia să fie deja dezvoltat şi obiectivele noastre turistice - naturale şi istorice - exploatate mai eficient. A face un traseu prin ţară cu rulota este o idee tentantă, pentru noi şi pentru turiştii străini dornici să ne vadă frumuseţile patriei. O astfel de vacanţă oferă câteva avantaje în plus faţă de o vacanţă cu cazare la hotel: permanentul contact cu natura, libertatea de-a face în permanenţă ceea ce vrei, atunci când şi cum vrei.

Costurile sunt, şi ele atrăgătoare: 1.600 de euro, preţ care include campările, ghidul şi excursiile. Traseele acoperite sunt din Transilvania până în Delta Dunării, cu escală pe litoral. Totul durează în jur de trei săptămâni şi, după cum sună, ar trebui să fie fantastic.

     Bineînţeles, românul de rând, pălmaşul, nu-şi poate permite un astfel de lux, asta pentru că o rulotă valorează de la 12.000 de euro în sus la prima mână, 3-4.000 de euro la mâna a doua, iar centrele de închiriere, practică tarife destul de mari. Dar sunt destul de mulţi străini amatori, şi pe atragerea lor ar trebui să se concentreze turismul românesc.

Unde stă democraţia lui Ponta

     „Mieluşelul blând” – imaginea sub care se ascundea Victor Ponta în campania electorală – în încercarea de-a ne convinge că merită scaunul cel mai înalt din stat, ne pisa la cap cu fel de fel de principii democratice în virtutea cărora, zicea el, ne va putea pune România pe picioare. E drept că pe atunci discursurile sale aveau un sunet cristalin ca apa de izvor şi că, măcar teoretic, mai îndulceau întrucâtva efectele dăunătoare ale crizei amplificată de măsurile de austeritate ale celui ce ocupa locul visat; şi tot dreptate aveau românii, acolo, în cabinele de votare, ridicând cu neîncredere pentru ultima oară sprânceana înainte de-a-şi încredinţa soarta – politic, social şi cum o mai fi fost – unuia dintre candidaţii la ciolan.

     Să fi fost rezultatul alegerilor doar o urmare directă a înţeleptei vorbe strămoşeşti „mai bine îl lăsăm pe ăsta, că măcar îl cunoaştem şi ştim să ne ferim de el” ? Se poate, mai ales că personajul amintit mai sus, abia ajuns la oarece putere, îşi dă arama pe faţă, asemeniea semenilor căţeluşi aşezaţi cuminţi prin băncile parlamentului. Ideea sa de salvare a României stă, nici mai mult, nici mai puţin, în „a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni”. Va să zică de-aia merge totul prost în ţara noastră, pentru că nu se confiscă maşinile provenite din infracţiuni, şi asta-l doare pe dânsul, să prevadă modificarea asta direct în Constituţie.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (II)

Târgovişte, statuia lui Mihai Viteazul

   Toată lumea, cred, a văzut, măcar o dată-n viaţă, un film american sau italian despre supremaţia bandelor mafiote asupra unui teritoriu. Lupta dintre gangsterii rivali se duce, în film, din mai multe puncte de vedere: politic, violent, pe stradă dar, întotdeauna, există şi o luptă psihologică, un război de catifea, în care cel ce cedează primul nu este învingător, ci învins, adică ucis. Cuvântul „ucis” nu înseamnă aici ceea ce înţelegem noi prin moarte fizică, înseamnă mai degrabă „terminat” în cariera sa, compromis, fără viitor.

   Având în vedere cele spuse mai sus, altfel vedem lupta dintre justiţie şi răufăcători pentru că, de obicei, justiţia nu câştigă fiindcă este puternică, ci fiindcă răufăcătorul prins şi pedepsit, a fost mai slab decât un alt răufăcător care l-a învins şi, confecţionându-i intenţionat un flagrant, l-a pedepsit. În astfel de cazuri morala este că meritul nu aparţine întotdeauna învingătorului.