E bine să ştim că se poate şi aşa… (VII): Medicii, în general

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VII)

de Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

Medicii, în general

     Medicii au fost priviţi dintotdeauna cu suspiciune atunci când, din varii motive, au eşuat în obținerea unor rezultate bune. Aşa zicem noi, nespecialiştii, când cineva autorizat într-un domeniu, nu ajunge la ceea ce ne aşteptam de la el: „Nu ştie nimic !”. E prea mult spus, dar nimeni nu se gândeşte la asta, mai ales dacă este vorba despre un medic ce nu reuşeşte să salveze viaţa cuiva, şi are simţul raţiunii îndurerat de pierderea suferită.

     Există, de asemenea, cazuri în care pacienţii „se tratează” singuri, fără a mai apela la medicul de familie. Pe de o parte noile proceduri favorizează astfel de practici, pe de altă parte ignoranţa celor care n-au avut parte de prea multă şcoală minimizează, în gândirea lor, riscurile la care se expun. E

Legea zilierilor

Legislaţie

Legea zilierilor

de Virgil-Liviu Sabău, reporter

     La sfârşitul lunii martie 2011, Camera Deputaţilor a adoptat varianta finală a Legii zilierilor. Cu toate că legile nu se prea respectă atunci când e vorba de drepturile angajaţilor, se aplică foarte drastic atunci când aceştia nu respectă acea parte a contractului care se referă la datoriile şi obligaţiile lor. De obicei angajatorii abuzează de angajaţi pentru că ori nu-şi cunosc suficient de bine drepturile prevăzute prin lege, ori nu au suficient curaj pentru a-şi susţine punctul de vedere în faţa patronului.

     Pentru că a venit vara, sezonul muncilor agricole pentru zilieri, ne-am gândit că nu ar fi rău să-i informăm pe doritorii din Orăştie despre prevederile acestei legi. Am selectat cele mai importante dispoziţii ale Legii nr.52 / 2011 privind exercitarea unor munci cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri:

Atac la turism tratat cu calmul englezesc

de Virgil-Liviu Sabău, reporter

Atac la turism tratat cu calmul englezesc

Câine spânzurat, naţiune condamnată

     Persecuţii de tot felul ne pândesc, ascunse în cele mai neaşteptate colţuri ale lumii. De câteva zile pe EVZ.ro – pagina oficială de internet a binecunoscutului ziar „Evenimentul Zilei” – mi-a atras atenţia o ştire năucitoare. Cică două englezoaice frustrate de-o imagine venită din România încearcă să boicoteze nici mai mult, nici mai puţin, tot turismul românesc. Mălin Mot ne spune acolo că Lucinda Hare şi Jackie Short sunt scandalizate de faptul că, în România, autorităţile sunt pasive faţă de tratamentele violente aplicate câinilor. Bâtrânicile din ţara „calmului englezesc” au văzut, probabil pe internet, cazul unui câine „spânzurat de un copac şi lăsat să moară după ce a fost lovit cu brutalitate în zona capului.” Drept urmare, cele două lady şi-au anulat vacanţa plănuită în România şi au

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VI): Ameninţări globale

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VI)

de Virgil-Liviu Sabău

Ameninţări globale

     La nivel planetar există o mulţime de motive bine întemeiate de îngrijorare pentru viitorul planetei-mamă – Terra. Aceasta este influenţată definitiv de evoluţia şi dezvoltarea societăţii din care facem parte şi noi. O conduită iresponsabilă poate avea efecte negative începând cu viitorul imediat sau abia după o perioadă de câteva secole dar, în mod sigur, planeta noastră va avea de suferit. Luată separat, fiecare entitate umană împreună cu comportamentul său are o valoare neglijabilă în raport cu populaţia Pământului, însă tendinţele de asociere bazată pe diverse criterii induce creşterea îngrijorătoare a temerilor că generaţiile ce ne vor urma la distanţă, ne vor acuza de distrugerea mediului şi de degradarea condiţiilor lor de viaţă.

Studiile şi sondajele realizate de-a lungul timpului demonstrează că, în general, oamenii nu sunt preocupaţi de viitorul planetei. Crizele economice şi nivelul cultural relativ scăzut sunt principalele cauze ale acestei realităţi şi valabile nu numai în România. Grija zilei de mâine, în condiţiile nesiguranţei financiare şi materiale care ne bântuie gândul zi şi noapte, este mai importantă decât orice altceva. Iar cultura n-a avut perioade de dezvoltare decât în contextul

Cei şapte ani de-acasă

     Peste tot auzi sintagma „Copiii de azi sunt mai deştepţi decât am fost noi odată !”. E doar o constatare rezultată dintr-o analiză superficială a copiilor mici, dar a fost luată în calcul atunci când Ministerul Educaţiei a lansat ideea de-a începe învăţământul de la vârsta de cinci ani.

     Diferenţa dintre generaţii se face, în primul rând, de „jucăriile” cu care îşi umplu copiii timpul. Acum, în loc de jucăriile clasice, copiii cer în mod firesc telefonul, tableta, laptopul sau calculatorul pentru joacă. Din comoditate, părinţii satisfac această cerere,

Maial la zona verde

     Viaţa ne joacă feste şi, dacă o nenorocire nu vine niciodată singură, la urma urmelor nu văd de ce în cazul festelor s-ar face derogare de la regulă. Aveam eu nişte presimţiri neclare încă de pe acum o săptămână, ceva în genul viziunilor, cu toate că sunt departe de-a fi vizionar în viitor. Pe ecranul tulbure văzut cu ochii minţii apărea difuz centrul istoric al „capitalei culturale hunedorene” – al Orăştiei, ce mai – populat cu tineri purtând pancarte cu sloganuri, fireşte, indescifrabile şi, vag, foarte vag, parcă un miros amestecat de cunoscut şi necunoscut sugera o sărbătoare în stilul decibelilor specifici tradiţionalelor… campanii electorale.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (V): Vacanţă în haine vărgate

(E bine să ştim că se poate şi aşa… V)

     Scormonind în cutele ascunse ale minţii umane după comportamente ciudate şi ciudăţenii comportamentale, găsim simpatia firească a mulţimii faţă de „nevinovatul” găsit vinovat şi condamnat ca atare. Individul, ştiindu-se adulat de fani chiar dacă face parte din tabăra adversă, plusează la jocul de poker al vieţii, mizând hotărât şi temerar pe cacialmaua politică – în ultimul ceas se aruncă dezinvolt în puşcărie. Specialiştii din psihologie pot adăuga la indexul manualelor – tipărite sau în format electronic, cum or fi ele – acest individ drept prototipul serios al grandomanului afişat pe-o faţă de actor comic.

     Parcă n-am şti că puşcăriile „e” diferite, în funcţie de latura financiară a condamnatului; că, indiferent de câte grade de libertate ar avea la dispoziţie, numele (şi renumele) individului rămâne acelaşi. Şi acelaşi e şi respectul primit, cu atât mai mult cu cât puşcăria e locul unde asemenea comportamente sunt apreciate la maximum.

     Un hoţ, totuşi, rămâne hoţ. Fiecare clipă de încarcerare ar trebui să-i amintească asta şi, adunate şi puse cap la cap, ar trebui să încropească