Personaj politic: Ramona Mănescu

Ramona Mănescu

     În pofida avertizărilor pe care oamenii de rând, anumiți politicieni şi întreaga presă le-au făcut, guvernul urmează aceeași linie de promovare a nulităților în funcţii de importanţă majoră pentru viitorul ţării noastre. Am sperat până în ultima clipă ca previziunile unora să nu se împlinească, dorind aceasta parcă împotriva evidenţei, dar guvernul continuă să dezamăgească prin numiri absurde, pe alte criterii decât acelea ale competenţelor dovedite, ale valorilor spirituale, ale consecvenţei - dacă nu încăpăţânării - de păstrare a coloanei vertebrale îndreptată spre cer şi nu încovoiată într-un mediu degradat, aşa cum este mediul politic, nu numai din România, ci de peste tot. Iluziile spulberate odată cu numirea Ramonei Mănescu la cârma sectorului de transporturi al ţării, s-au transformat într-o stare de inconfort, direct o stare de mahmureală murdară, neagră, fără starea de tranziţie a beţiei.

Furt de epoleţi cu copiuţa la-ndemână

„Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”

(Petru Rareş)

Frontispiciul ziarului partidului România Mare

Pricini pentru Sfatul Bătrânilor

     Mi-e greu să înţeleg tupeul lipsit de graniţe cu care unii semeni ai noştri încearcă – şi, uneori reuşesc – să obţină ceva ce nu este al lor. În politică, acolo unde minciuna intră în legalitate şi, zic unii (alţii fac dovadă), totul este permis, se vede treaba că primează, ca şi calitate prioritară, ba chiar etalon, exact tupeul despre care

E bine să ştim că se poate şi aşa (IX): La orizont reforma administraţiei publice

E bine să ştim că se poate şi aşa (IX)

     Potrivit informațiilor oferite de ZiuaVeche.ro, premierul Victor Ponta a ridicat la bară necesitatea unei reforme serioase în administrația publică în ceea ce privește salarizarea. Prin reforma la care se referea premierul se vor modifica salariile bugetarilor, iar la stabilirea plafoanelor de încadrare se vor avea în vedere alte criterii decât cele valabile în prezent.

     „Eu mi-am dorit să dau speranţe celor care muncesc bine şi care sunt plătiți prost, sau care nu pot să fie răsplătiţi, promovaţi. În acelaşi timp, cu siguranţă, am dat şi fiori celor care stau bine mersi în funcţii de foarte mulţi ani şi nu poţi nici să-i dai afară, nici să le tai salariul, că te dau în judecată şi câştigă. Eu simt nevoia ca în 2013, cu sprijinul politic pe care îl are USL – dar nu doar cu USL, ci şi cu alte partide din Parlament – cu această stabilitate politică şi economică pe care o avem, să facem o reformă serioasă a administraţiei publice, o reformă pe care nu a mai făcut-o un guvern înainte din diverse motive – nu le mai deschidem acum – în aşa fel încât fiecare instituţie, fie că vorbim de primărie, vorbim de un minister, de o autoritate, să pună alte criterii în momentul în care are bugetul de cheltuieli de personal, că acum îl primeşte pe nişte criterii stabilite de foarte mult [timp] (n.a.), câţi oameni, fiecare câţi bani poate să primească.

     Eu cred că putem să facem o schimbare radicală şi să dăm mult mai multă flexibilitate şi, dacă vreţi, criterii manageriale, la momentul la care primeşti bugetul de cheltuieli de personal, să poţi să dai un salariu mai mic celui care nu munceşte destul sau eventual chiar să îl concediezi,

Lumina şi întunericul în momente de tristeţe

Virgil-Liviu Sabău, reporter "Vorba"

     „Oricât de bine ar merge lucrurile la un moment dat, se poate întâmpla ceva care să dea lucrurile peste cap” spune una din legile lui Murphy. Nu se poate să rămâi mut şi surd atunci când 18 persoane mor într-un stupid incident petrecut în Muntenegru. Este de neimaginat tragedia prin care trec familiile celor ce şi-au pierdut viaţa acolo, este de neexprimat în cuvinte câte vise, proiecte, câte iluzii s-au spulberat în fracţiunea de secundă de care a fost nevoie pentru ca toate aceste vieţi omeneşti să-şi piardă continuitatea şi să treacă în neantul nefiinţei. Mi-e greu să-mi imaginez întunericul celor ce-au murit şi iluzia de lumină a celor care au

A fost… Eminescu…

Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

A fost… Eminescu…

      Atunci când plopii îşi flutură coamele în bătaia unui vânt de primăvară-vară şi, de-acolo, de la înălţimea lor, ne privesc superior, cu aer de nemurire, atunci când îţi deschizi paginile galbene, cu flori presate şi urma întipărită galben-aurie, a caietului cu amintiri adolescentine, atunci când lacrima unui fior necunoscut începe să crească nestingherită, cu toate împotrivirile noastre, şi creşte, creşte, creşte, plăcut şi dureros către inimă, atunci când răsare lumina în ochii celor ce ne-au dat viaţă, atunci când ne trezim, dimineaţa, mângâiaţi de strălucirea firavă a soarelui abia răsărit şi ne mirăm de distanţele Universului simţind în stomac un gol cam de mărimea lui… sau aproape atât, atunci când suntem mâhniţi şi ne doare până în străfundul sufletului de cât de lipsiţi de sentimente sunt diriguitorii lumii şi constructorii marilor afaceri, atunci când…

     Sunt o mie de motive să ne gândim la Eminescu. Şi dacă nu o facem zilnic, pierdem ceva din splendoarea vieţii, pierdem cel mai de preţ dar al vieţii: contemplarea a tot ce e frumos a tot ce bun şi cald pe acest pământ. Dacă nu o facem zilnic rămânem plafonaţi, rămânem mai neştiutori, rămânem mai neînsemnaţi în spaţiul dintre noi, simple obiecte ce umplu ceva ce nici măcar nu sunt în stare să înţeleagă; dacă nu reuşim să ne gândim la Eminescu e de înţeles că suntem copleşiţi de micimea sufletelor noastre, că suntem mai puţin vii, mai puţin… oameni.

Să mai vorbim şi de bine

Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

Să mai vorbim şi de bine

 La câte se întâmplă în ţară nu ne-am putea aştepta la nimic bun. Chiar dacă nu se referă la un viitor apropiat, Ministerul Educaţiei ne rezervă ceva mai plăcut pentru anul 2015. Este vorba despre un protocol de colaborare încheiat cu Ministerul pentru Societatea Informaţională şi cu Intel Corporation, protocol ce prevede ca fiecare elev şi fiecare profesor să dispună, în instituţia de învăţământ, de propriul său calculator. Programul ce urmează a fi implementat până în 2015, Învăţământ 1:1 (un copil – un calculator, un profesor – un calculator) presupune identificarea căilor prin care se poate ajunge la acest nivel în şcolile româneşti, iar Intel se angajează să ofere sprijin de specialitate Guvernului pentru îndeplinirea sa.

Virgil-Liviu Sabău - E bine să ştim că se poate şi aşa (VIII) - Din culisele Facebook-ului

Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VIII)

Din culisele Facebook-ului

      Prin prisma noului – noutăţii, la noi, în România se văd doar greutăţile întâmpinate în a porni o afacere pe cont propriu, mai ales într-un domeniu aflat în stadiul de pionierat. Ideea unei afaceri este privită diferit aici faţă de Europa şi faţă de celălalt continent, cel nord-american. În timp ce unii privesc totul de la înălţimea primului teanc de bani câştigat, alţii fac proiecte financiare pentru un viitor concret, bine sintetizate pe unul, doi sau trei ani,

Bac-ul de altădată

Bac-ul de altădată

de Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

     Zilele acestea se desfăşoară probele examenului de bacalaureat. Pentru majoritatea celor mulţi, bac-ul înseamnă stres. Pentru minoritatea celor puţini, este o confirmare a faptului că n-au mers degeaba la şcoală. Emoţiile încreţesc frunţile elevilor care „nu ştiu tot”, iar cei ce, dimpotrivă, au învăţat, zâmbesc întrebându-se, ce subiecte ar putea cădea şi să nu le ştie. Aşa a fost încă de pe vremea când bacalaureatului îi spunea examen de maturitate.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VII): Medicii, în general

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VII)

de Virgil-Liviu Sabău (reporter "Vorba" Orăştie)

Medicii, în general

     Medicii au fost priviţi dintotdeauna cu suspiciune atunci când, din varii motive, au eşuat în obținerea unor rezultate bune. Aşa zicem noi, nespecialiştii, când cineva autorizat într-un domeniu, nu ajunge la ceea ce ne aşteptam de la el: „Nu ştie nimic !”. E prea mult spus, dar nimeni nu se gândeşte la asta, mai ales dacă este vorba despre un medic ce nu reuşeşte să salveze viaţa cuiva, şi are simţul raţiunii îndurerat de pierderea suferită.

     Există, de asemenea, cazuri în care pacienţii „se tratează” singuri, fără a mai apela la medicul de familie. Pe de o parte noile proceduri favorizează astfel de practici, pe de altă parte ignoranţa celor care n-au avut parte de prea multă şcoală minimizează, în gândirea lor, riscurile la care se expun. E

Legea zilierilor

Legislaţie

Legea zilierilor

de Virgil-Liviu Sabău, reporter

     La sfârşitul lunii martie 2011, Camera Deputaţilor a adoptat varianta finală a Legii zilierilor. Cu toate că legile nu se prea respectă atunci când e vorba de drepturile angajaţilor, se aplică foarte drastic atunci când aceştia nu respectă acea parte a contractului care se referă la datoriile şi obligaţiile lor. De obicei angajatorii abuzează de angajaţi pentru că ori nu-şi cunosc suficient de bine drepturile prevăzute prin lege, ori nu au suficient curaj pentru a-şi susţine punctul de vedere în faţa patronului.

     Pentru că a venit vara, sezonul muncilor agricole pentru zilieri, ne-am gândit că nu ar fi rău să-i informăm pe doritorii din Orăştie despre prevederile acestei legi. Am selectat cele mai importante dispoziţii ale Legii nr.52 / 2011 privind exercitarea unor munci cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri:

Atac la turism tratat cu calmul englezesc

de Virgil-Liviu Sabău, reporter

Atac la turism tratat cu calmul englezesc

Câine spânzurat, naţiune condamnată

     Persecuţii de tot felul ne pândesc, ascunse în cele mai neaşteptate colţuri ale lumii. De câteva zile pe EVZ.ro – pagina oficială de internet a binecunoscutului ziar „Evenimentul Zilei” – mi-a atras atenţia o ştire năucitoare. Cică două englezoaice frustrate de-o imagine venită din România încearcă să boicoteze nici mai mult, nici mai puţin, tot turismul românesc. Mălin Mot ne spune acolo că Lucinda Hare şi Jackie Short sunt scandalizate de faptul că, în România, autorităţile sunt pasive faţă de tratamentele violente aplicate câinilor. Bâtrânicile din ţara „calmului englezesc” au văzut, probabil pe internet, cazul unui câine „spânzurat de un copac şi lăsat să moară după ce a fost lovit cu brutalitate în zona capului.” Drept urmare, cele două lady şi-au anulat vacanţa plănuită în România şi au

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VI): Ameninţări globale

E bine să ştim că se poate şi aşa… (VI)

de Virgil-Liviu Sabău

Ameninţări globale

     La nivel planetar există o mulţime de motive bine întemeiate de îngrijorare pentru viitorul planetei-mamă – Terra. Aceasta este influenţată definitiv de evoluţia şi dezvoltarea societăţii din care facem parte şi noi. O conduită iresponsabilă poate avea efecte negative începând cu viitorul imediat sau abia după o perioadă de câteva secole dar, în mod sigur, planeta noastră va avea de suferit. Luată separat, fiecare entitate umană împreună cu comportamentul său are o valoare neglijabilă în raport cu populaţia Pământului, însă tendinţele de asociere bazată pe diverse criterii induce creşterea îngrijorătoare a temerilor că generaţiile ce ne vor urma la distanţă, ne vor acuza de distrugerea mediului şi de degradarea condiţiilor lor de viaţă.

Studiile şi sondajele realizate de-a lungul timpului demonstrează că, în general, oamenii nu sunt preocupaţi de viitorul planetei. Crizele economice şi nivelul cultural relativ scăzut sunt principalele cauze ale acestei realităţi şi valabile nu numai în România. Grija zilei de mâine, în condiţiile nesiguranţei financiare şi materiale care ne bântuie gândul zi şi noapte, este mai importantă decât orice altceva. Iar cultura n-a avut perioade de dezvoltare decât în contextul

Cei şapte ani de-acasă

     Peste tot auzi sintagma „Copiii de azi sunt mai deştepţi decât am fost noi odată !”. E doar o constatare rezultată dintr-o analiză superficială a copiilor mici, dar a fost luată în calcul atunci când Ministerul Educaţiei a lansat ideea de-a începe învăţământul de la vârsta de cinci ani.

     Diferenţa dintre generaţii se face, în primul rând, de „jucăriile” cu care îşi umplu copiii timpul. Acum, în loc de jucăriile clasice, copiii cer în mod firesc telefonul, tableta, laptopul sau calculatorul pentru joacă. Din comoditate, părinţii satisfac această cerere,

Maial la zona verde

     Viaţa ne joacă feste şi, dacă o nenorocire nu vine niciodată singură, la urma urmelor nu văd de ce în cazul festelor s-ar face derogare de la regulă. Aveam eu nişte presimţiri neclare încă de pe acum o săptămână, ceva în genul viziunilor, cu toate că sunt departe de-a fi vizionar în viitor. Pe ecranul tulbure văzut cu ochii minţii apărea difuz centrul istoric al „capitalei culturale hunedorene” – al Orăştiei, ce mai – populat cu tineri purtând pancarte cu sloganuri, fireşte, indescifrabile şi, vag, foarte vag, parcă un miros amestecat de cunoscut şi necunoscut sugera o sărbătoare în stilul decibelilor specifici tradiţionalelor… campanii electorale.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (V): Vacanţă în haine vărgate

(E bine să ştim că se poate şi aşa… V)

     Scormonind în cutele ascunse ale minţii umane după comportamente ciudate şi ciudăţenii comportamentale, găsim simpatia firească a mulţimii faţă de „nevinovatul” găsit vinovat şi condamnat ca atare. Individul, ştiindu-se adulat de fani chiar dacă face parte din tabăra adversă, plusează la jocul de poker al vieţii, mizând hotărât şi temerar pe cacialmaua politică – în ultimul ceas se aruncă dezinvolt în puşcărie. Specialiştii din psihologie pot adăuga la indexul manualelor – tipărite sau în format electronic, cum or fi ele – acest individ drept prototipul serios al grandomanului afişat pe-o faţă de actor comic.

     Parcă n-am şti că puşcăriile „e” diferite, în funcţie de latura financiară a condamnatului; că, indiferent de câte grade de libertate ar avea la dispoziţie, numele (şi renumele) individului rămâne acelaşi. Şi acelaşi e şi respectul primit, cu atât mai mult cu cât puşcăria e locul unde asemenea comportamente sunt apreciate la maximum.

     Un hoţ, totuşi, rămâne hoţ. Fiecare clipă de încarcerare ar trebui să-i amintească asta şi, adunate şi puse cap la cap, ar trebui să încropească

De la „Stea” la puşcărie

Gigi Becali

     Isteţ şi nu prea, dar tare-n clanţă de obicei, Gigi Becali a lăsat-o mai moale. Mintea sa sclipitoare s-a dovedit a fi doar o aparenţă; în umbra multiplelor afaceri din fotbal, a afacerilor cu terenuri şi mai ştiu eu din ce domenii, figura omului politic, a personajului corect, băgăreţ şi curajos a pălit şi, până la urmă adevărul a ieşit la iveală. Condamnarea sa o dovedeşte şi nu lasă urme de îndoială.

     La un moment dat, cam pe la începuturile carierei sale de patron al echipei preferate de fotbal – Steaua – mi se părea că Gigi Becali este o apariţie apocaliptică atunci când şi acolo unde era mai multă nevoie. E adevărat că forma sa de exprimare era rudimentară şi că asta ar fi trebuit să dea de gândit, dar făcea un lucru bun, iar actele sale de caritate au fost praful aruncat în ochii naţiunii. La umbra lor, individul îşi vedea liniştit de treburile murdare şi, chiar dacă intrase de câteva ori sub reflectorul legii, dezinvoltura cu care se apăra şi inocenţa afişată nonşalant în faţa camerelor de luat vederi la interviurile televizate, ne-au făcut să-l credem.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (IV): Pe culmile… ştiinţei

Ionuţ Budişteanu

     La o vârstă la care alţii încă se întrec în abilităţile dezvoltate la jocuri pe calculator, Ionuţ Budişteanu, de 19 ani, din Râmnicu-Vâlcea, câştigă concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), la Phoenix, Statele Unite ale Americii – cel mai mare concurs de ştiinţă şi inginerie destinat tineretului din întreaga lume. Este a nu ştiu câta recunoaştere internaţională a inteligenţei româneşti şi parcă văd că nici proiectul câştigător al acestui tânăr nu va fi apreciat şi exploatat de noi, ci tot de americani sau de cine ştie cine.

     Culmea prostului management în materie de invenţii l-a deţinut Walter Hunt, în 1849, cu acul de siguranţă,

Efectul lui „... zic şi eu...”

     În discuţii amicale, pe stradă, la serviciu sau acasă, şi chiar în discursuri publice, ultima perioadă a fost (şi continuă să fie) marcată de o locuţiune: „... zic şi eu...”. Se trânteşte de obicei atunci când te aştepţi mai puţin şi este momentul cel mai nepotrivit, după o părere fără sens, total deplasată de la subiect, după o glumă despre lucruri cu care nu se glumeşte, după o întrerupere a firului vorbei pentru un motiv nejustificat. Interlocutorul care foloseşte „...

Le-au murit lăudătorii

Compania „Green Waste Management” Orăştie

     În glumă sau nu, pamfletizând sau vorbind serios despre activităţile Primăriei Municipiului Orăştie, în paginile acestui ziar s-au regăsit multe dintre părerile orăştienilor referitoare la acest subiect „fierbinte”. Suntem nevoiţi astăzi să reluăm spusele acestora pentru că unele dintre activităţile instituţiei lasă prea mult de dorit.

     Aşa cum se ştie, atragerea investitorilor, străini sau conaţionali, ar trebui să intre în capul listei de priorităţi a Primăriei Orăştie. Cei câţiva investitori care au răspuns cererilor locale sunt departe însă de a acoperi minimum necesarul local al pieţei muncii. Printre investitori de numără şi „Green Waste Management”, companie „specializată în sortarea şi reciclarea deşeurilor nepericuloase, atât domestice, cât şi comerciale” (descriere preluată de pe pagina

E bine să ştim că se poate şi aşa (III)

     Aflu că turismul românesc e în dezvoltare. Asta e bine, deşi astăzi trebuia să fie deja dezvoltat şi obiectivele noastre turistice - naturale şi istorice - exploatate mai eficient. A face un traseu prin ţară cu rulota este o idee tentantă, pentru noi şi pentru turiştii străini dornici să ne vadă frumuseţile patriei. O astfel de vacanţă oferă câteva avantaje în plus faţă de o vacanţă cu cazare la hotel: permanentul contact cu natura, libertatea de-a face în permanenţă ceea ce vrei, atunci când şi cum vrei.

Costurile sunt, şi ele atrăgătoare: 1.600 de euro, preţ care include campările, ghidul şi excursiile. Traseele acoperite sunt din Transilvania până în Delta Dunării, cu escală pe litoral. Totul durează în jur de trei săptămâni şi, după cum sună, ar trebui să fie fantastic.

     Bineînţeles, românul de rând, pălmaşul, nu-şi poate permite un astfel de lux, asta pentru că o rulotă valorează de la 12.000 de euro în sus la prima mână, 3-4.000 de euro la mâna a doua, iar centrele de închiriere, practică tarife destul de mari. Dar sunt destul de mulţi străini amatori, şi pe atragerea lor ar trebui să se concentreze turismul românesc.

Unde stă democraţia lui Ponta

     „Mieluşelul blând” – imaginea sub care se ascundea Victor Ponta în campania electorală – în încercarea de-a ne convinge că merită scaunul cel mai înalt din stat, ne pisa la cap cu fel de fel de principii democratice în virtutea cărora, zicea el, ne va putea pune România pe picioare. E drept că pe atunci discursurile sale aveau un sunet cristalin ca apa de izvor şi că, măcar teoretic, mai îndulceau întrucâtva efectele dăunătoare ale crizei amplificată de măsurile de austeritate ale celui ce ocupa locul visat; şi tot dreptate aveau românii, acolo, în cabinele de votare, ridicând cu neîncredere pentru ultima oară sprânceana înainte de-a-şi încredinţa soarta – politic, social şi cum o mai fi fost – unuia dintre candidaţii la ciolan.

     Să fi fost rezultatul alegerilor doar o urmare directă a înţeleptei vorbe strămoşeşti „mai bine îl lăsăm pe ăsta, că măcar îl cunoaştem şi ştim să ne ferim de el” ? Se poate, mai ales că personajul amintit mai sus, abia ajuns la oarece putere, îşi dă arama pe faţă, asemeniea semenilor căţeluşi aşezaţi cuminţi prin băncile parlamentului. Ideea sa de salvare a României stă, nici mai mult, nici mai puţin, în „a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni”. Va să zică de-aia merge totul prost în ţara noastră, pentru că nu se confiscă maşinile provenite din infracţiuni, şi asta-l doare pe dânsul, să prevadă modificarea asta direct în Constituţie.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (II)

Târgovişte, statuia lui Mihai Viteazul

   Toată lumea, cred, a văzut, măcar o dată-n viaţă, un film american sau italian despre supremaţia bandelor mafiote asupra unui teritoriu. Lupta dintre gangsterii rivali se duce, în film, din mai multe puncte de vedere: politic, violent, pe stradă dar, întotdeauna, există şi o luptă psihologică, un război de catifea, în care cel ce cedează primul nu este învingător, ci învins, adică ucis. Cuvântul „ucis” nu înseamnă aici ceea ce înţelegem noi prin moarte fizică, înseamnă mai degrabă „terminat” în cariera sa, compromis, fără viitor.

   Având în vedere cele spuse mai sus, altfel vedem lupta dintre justiţie şi răufăcători pentru că, de obicei, justiţia nu câştigă fiindcă este puternică, ci fiindcă răufăcătorul prins şi pedepsit, a fost mai slab decât un alt răufăcător care l-a învins şi, confecţionându-i intenţionat un flagrant, l-a pedepsit. În astfel de cazuri morala este că meritul nu aparţine întotdeauna învingătorului.

E bine să ştim că se poate şi aşa… (I)

   Cu toate asigurările vehiculate în ultimul timp pe la televiziuni cum că România se află pe drumul cel bun în materie de economie, rămân în continuare sceptic. În primul rând pentru că, asemenea majorităţii românilor, mi-am pierdut încrederea în şeful statului astfel încât dacă, prin absurd vorbind, ar apărea într-o bună zi pe un post de televiziune şi ar spune că unu şi cu unu fac doi, l-aş bănui de înşelătorie. În al doilea rând pentru că aici, în Orăştie, chiar dacă jumătate de ţară ar merge bine, noi tot am merge dinspre rău spre mai rău (legile lui Murphy).

Despre Jocurile Olimpice şi miniaturile lor

   Trăim sub semnul transformării şi ar fi fost bine dacă acest lucru s-ar limita numai în sensul de la "bine" la "MAI bine". Din păcate, printre efectele importante ale transformărilor de care are parte lumea - la propriu şi la figurat - stă la loc de cinste devalorizarea unor evenimente tradiţionale care odinioară reprezentau un record ce, odată atins, avea să intre în istorie.

Schimbarea culorii de corectare a lucrărilor

Bestia care strică rădăcinile învăţământului românesc

   În ultimii ani am asistat neputincioşi la distrugerea voită a învăţământului nostru. Acum aflăm cu stupoare că d-aia avem rezultate proaste şi foarte proaste la lucrări de control, teze şi bacalaureat, că elevi se sperie de culoarea roşie. Nu pot să zic decât că "idiotul" (cel ce-a avut ideea asta strălucită) se poate să fi fost taur şi că, elev fiind, s-a simţit vizibil deranjat de culoarea roşie a corecturilor din lucrările scrise pe care le-a dat.

   Nu există o explicaţie mai plauzibilă pentru această hotărâre stupidă decât că indivizii de elevi au devenit deosebit de sensibili la culoarea roşie a pixului dim mâna profesorului, ceea ce-i duce, inevitabil, la blocarea minţii şi ruginirea memoriei,

Oamenii-s bătuţi de soartă înc-o dată, că se poartă !

   Aflu cu stupoare - nu contează de unde, sursă sigură - că persoanele cu venituri mici din judeţul Hunedoara nu vor mai primi făină şi ulei de la Uniunea Europeană. Motivul ? Nerespectarea obligaţiilor contractuale ale firmei VI EM Corporation EOOD din Bulgaria, firma fiind câştigătoarea licitaţiei pentru furnizarea acestor produse. Vestea este neplăcută din două mari şi late motive: primul, fireşte, e acela că sărmanii pensionari cu venitul mic şi foarte mic iar au fost marginalizaţi, aşa cum ne-au obişnuit şi cum i-a obişnuit autorităţile în ultimii douăzeci de ani, şi al doilea - faptul că licitaţia pentru banii de la U.E. a fost câştigată de o firmă, obscură pentru noi, din străinătate.

Artera timpului: Privire asupra învăţământului

Artera timpului: Privire asupra învăţământului

Privire asupra învăţământului

   Am spus mai demult că nimic nu poate să mă mai mire pe lumea asta. Şi pentru o vreme, chiar aşa a şi fost. Nu mă mai putea mira mai nimic. Însă constat că la nivel parlamentar există un munte de prostie, de prost-gust şi lipsă de bun-simţ. E cazul unei ordonanţe (deocamdată) dată de ministrul învăţământului în urmă cu puţin timp, şi care se referă la educatori şi învăţători - aceea de-a termina, în termen de şase ani o facultate.    Nu se precizează ce fel de facultate, în ce domeniu - atât, e musai să ai facultate pentru ca să "educi" preşcolarii şi şcolarii. Pentru o mai bună înţelegere a absurdităţii acestei ordonanţe, trebuie precizat că, până acum, pentru a deveni educator (sau educatoare - la grădiniţă, aşa cum eram obişnuiţi şi aşa cum ne-am născut) sau învăţător, era suficient să fii absolvent al unui Institut Pedagogic, posesor al Diplomei de absolvire şi al Certificatului care te califica direct în această meserie prea puţin apreciată şi foarte puţin preţuită.

În ziarul "Hunedoara mea" jurnalistul Mihai Radic ne spune:

Sergiu Nicolaescu sau ceea ce n-ar trebui să ne intereseze

     Sergiu Nicolaescu - personalitatea controversată a acestui început de an, pe posturi publice de televiziune care sunt renumite pentru discuţii ce caută adevărul, un fel de investigaţii mediate ale faptelor unor oameni celebri, a plecat dintre noi lăsând, aşa cum ne-a obişnuit în filmele sale, un suspans dureros, un suspans care se va amortiza cu timpul, dar care, în aceste momente, ne dă senzaţia de gol spiritual şi care, pe oamenii care posedă o doză decentă de bun-simţ, îi face să se ruşineze sau, în cel mai rău caz, le dă o stare de inconfort, o stare de proastă dispoziţie. Nu mai este nevoie să prezentăm creaţia omului care a fost Sergiu Nicolaescu. Am făcut-o atunci când vestea morţii sale ne-a surprins, atunci când aceste comentarii televizate încă nu existau, şi nu existau nici declaraţiile publice negative ale unor foşti colegi, ale unor foşti colaboratori, ale criticilor de film puşi pe desfiinţat;

Moartea maestrului Sergiu Nicolaescu

   Începând de astăzi, începutul noului an 2013 este trist. Omul care ne-a adus în case filmul românesc, cel care ne-a învăţat istorie, părintele spiritual al cinematografiei autohtone a plecat dintre noi.

     Ne-a ţinut cu sufletul la gură la filmul "Pistruiatul", şi cu toate criticile care i s-au adus, a fost şi va rămâne veşnic un clasic al celei de-a şaptea arte.

Bătălia cu fumătorii

   Viciu din toate timpurile fumatul şi fumătorii au fost judecaţi şi răsjudecaţi de legiuitorii lumii întotdeauna; De o vreme Comisia Europeană nu ne mai dă pace şi impune reguli noi pentru fumători, din ce în ce mai drastice, cu scopul evident de-a reduce numărul acestora şi de-a minimaliza efectul fumatului pentru fumători dar şi pentru nefumători. De data aceasta măsurile nu se mai referă la locurile de fumat, ci la interzicerea unor categorii de produse şi impunerea unor noi reguli pentru comercializarea ţigaretelor clasice. Mai exact, ţigara electronică va fi pusă sub semnul întrebării dacă nu îndeplineşte anumite condiţii în ceea ce priveşte conţinutul de nicotină - cu toate că reglementarea încă nu are o formă clară şi concisă şi fiind elaborată destul de voalat.